Adu magia in viata TA! (18) Ziua 14

Ziua 14- TRĂIEŞTE O ZI MAGICĂ

Dacă doreşti să te bucuri de o zi cu adevărat magică, începe prin a fi recunoscător pentru ziua în curs chiar înainte de derularea ei! În acest scop, evocă mental planurile pe care le ai pentru ziua în curs şi spune cuvântul magic mulţumesc pentru realizarea lor armonioasă, aşa cum ţi- ai dorit, chiar dacă acestea nu s-au derulat încă! Procesul este extrem de simplu şi nu durează mai mult de câteva minute, dar diferenţa pe care o poate produce este incredibilă. Exprimarea anticipată a recunoştinţei pentru ziua în curs declanşează automat legea atracţiei şi poate genera într-adevăr o zi magică. Atunci când oferi mulţumiri pentru buna derulare a experienţelor de peste zi, tu primeşti practic înapoi ceea ce îţi doreşti!


Dacă nu crezi că ai puterea de a influenţa într-o manieră atât de dramatică circumstanţele zilei, aminteşte-ţi de o zi în care te-ai trezit morocănos şi într-o stare de proastă dispoziţie. Nimic nu ţi-a mers bine în acea zi, iar la sfârşitul ei te-ai minunat cât de prost ţi-a mers, ca şi cum toate acele evenimente nefericite s-ar fi produs accidental. În realitate, singurul motiv pentru care ai avut o zi proastă a fost starea ta de dimineaţă, care a atras tot şirul întâmplărilor ce au urmat.
De altfel, nici chiar trezirea într-o stare de proastă dispoziţie nu este întâmplătoare. Ea arată că te-ai culcat gândindu-te la ceva negativ, fără să-ţi dai seama (de cele mai multe ori). Acesta este motivul pentru care ţi-am recomandat încă de la începutul acestei cărţi să practici seara, înainte de culcare, tehnica Pietrei Magice, pentru a te asigura că te culci într-o stare pozitivă de recunoştinţă. Combinarea acestei tehnici cu cea a Enumerării Binecuvântărilor îţi garantează o stare de spirit pozitivă la culcare şi la trezire, astfel încât să te simţi bine înainte de a începe ziua.
Pentru a avea o Zi Magică, este foarte important să te simţi bine. Singura tehnică pe care o cunosc care garantează schimbarea aproape instantanee a stării de spirit dintr-una negativă într-una pozitivă este
practicarea recunoştinţei.
De aceea, indiferent ce planuri ai pentru ziua de astăzi, dacă îţi propui să călătoreşti, să ai o întâlnire de afaceri, să lucrezi la un proiect, să iei prânzul, să faci exerciţii fizice, să treci pe la curăţătorie, să faci sport, să te duci la teatru, să te întâlneşti cu un prietenii, să practici yoga, să îţi faci curăţenie în casă, să te duci la şcoală sau să faci cumpărături, transformă-ţi ziua într-una magică prin repetarea cuvântului magic mulţumesc pentru buna derulare a fiecăruia din aceste planuri – înainte de derularea lor! Dacă îţi place să îţi faci liste detaliate cu lucrurile pe care le ai de făcut de-a lungul zilei, reciteşte lista făcută cu o seară înainte şi exprimă-ţi recunoştinţa pentru buna derulare a tuturor lucrurilor pe care le ai de făcut. Indiferent dacă practici exerciţiul mental sau în scris, ceea ce contează este să trăieşti sentimentul că planul sau activitatea respectivă s-a desfăşurat cum nu se poate mai bine.


Practicarea anticipată a recunoştinţei în scopul trăirii unei Zile Magice poate rezolva diferite probleme şi dificultăţi neaşteptate chiar înainte de producerea lor. Cu cât vei practica mai des această tehnică magică, cu atât mai bune vor deveni zilele tale, şi totul va tinde să intre în armonie în viaţa ta, de la cele mai mărunte lucruri la cele mai importante. Zilele proaste vor deveni din ce în ce mai rare în viaţa ta, iar tu vei uita de frustrări şi de bătăile de cap, îţi vei face mai puţine griji, vei investi mai puţine eforturi, vei fi mai puţin stresat şi te vei bucura infinit mai mult.
Este suficient să practici recunoştinţa câteva minute dimineaţa pentru a te bucura şi tu de o Zi Magică, oferind mulţumiri pentru ceea ce te aşteaptă de-a lungul zilei. Chiar şi fără ajutorul celorlalte tehnici recomandate în acest program, cea de faţă îţi va schimba decisiv cursul vieţii, umplându-ţi de lumină fiecare zi.
În acest scop, imediat după trezire, fie în timp ce mai leneveşti puţin
în pat, fie în timp ce faci duş sau te îmbraci, fă o trecere în revistă a planurilor tale de peste zi şi mulţumeşte din inimă pentru derularea lor impecabilă. Tehnica trebuie practicată însă dimineaţa (nu mai târziu în decursul zilei) şi într-o singură şedinţă. Evocă mental toate activităţile pe care îţi propui să le realizezi de-a lungul zilei, până la momentul orei de culcare. Repetă cuvântul magic mulţumesc pentru fiecare activitate, imaginându-ţi că îl rosteşti seara, şi simte o stare de recunoştinţă
profundă pentru că totul ţi-a mers atât de bine.
Nu ezita să foloseşti cât mai multe superlative pentru a-ţi amplifica
starea de recunoştinţă. Spre exemplu, spune-ţi: „Mulţumesc pentru şedinţa de la serviciu, care s-a derulat incredibil de bine”, „Mulţumesc pentru maniera extraordinară în care s-au rezolvat lucrurile în urma acestui telefon”, „Mulţumesc pentru că am avut parte de una din cele mai bune zile din viaţa mea”, „Mulţumesc pentru victoria fabuloasă pe care am obţinut-o în timpul meciului”, „Mulţumesc pentru că am reuşit să îmi fac fără niciun efort curăţenie în întreaga casă, ba chiar distrându-mă de minune”, „Mulţumesc pentru seara minunată petrecută alături de prietenii mei”, „Mulţumesc pentru călătoria făcută, care m-a relaxat teribil”, „Mulţumesc pentru energia uimitoare pe care mi-a transmis-o şedinţa de exerciţii fizice”, „Mulţumesc pentru reuniunea de familie, care a fost mai armonioasă decât oricând până acum”.


Această tehnică magică este mai eficientă dacă rosteşti cuvântul magic mulţumesc cu voce tare pentru fiecare experienţă, dar dacă circumstanţele nu îţi permit acest lucru, poţi face acest lucru şi în gând.
Dacă ai terminat de practicat tehnica pentru toate sarcinile pe care ţi le-ai propus pentru ziua respectivă, încheie exerciţiul spunând: „Şi mulţumesc pentru veştile foarte bune pe care le-am primit astăzi!”
Această stare pozitivă de spirit amplifică şi mai mult puterea magică, iar astfel veştile bune continuă să apară în viaţa mea. De aceea, îţi recomand călduros această tehnică, dacă doreşti să te bucuri la rândul tău de veştile bune pe care ţi le poate oferi viaţa.

TEHNICA MAGICĂ NUMĂRUL 14- Trăieşte o zi magică

■ 1. Enumeră Binecuvântările din viaţa ta: fă o listă cu zece binecuvântări. Notează alături de ele şi motivele pentru care te simţi recunoscător. Reciteşte apoi lista, iar după fiecare binecuvântare spune mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc cu o intensitate cât mai mare a trăirii.
■ 2. Imediat după trezire, fă o trecere în revistă a planurilor tale de peste zi şi mulţumeşte din inimă pentru derularea lor impecabilă. Evocă mental toate activităţile pe care îţi propui să le realizezi de-a lungul zilei, până la momentul orei de culcare. Repetă cuvântul magic mulţumesc pentru fiecare activitate, imaginându-ţi că îl rosteşti seara, şi simte o stare de recunoştinţă profundă pentru că totul ţi-a mers atât de bine.
■ 3. Dacă ai terminat de practicat tehnica pentru toate sarcinile pe care ţi le-ai propus pentru ziua respectivă, încheie exerciţiul spunând: „Şi mulţumesc pentru veştile foarte bune pe care le-am primit astăzi!”
■ 4. Înainte de culcare, ia în mână Piatra Magică şi rosteşte cuvântul magic mulţumesc, exprimându-ţi astfel recunoştinţa pentru lucrul cel mai bun care ţi s-a întâmplat în ziua respectivă.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: