Ziua 15 VINDECĂ-ŢI RELAŢIILE ÎNTR-O MANIERĂ MAGICĂ
Dacă ai o relaţie dificilă sau pe punctul de a se destrăma, dacă cineva
te-a rănit sau dacă ai resentimente împotriva cuiva pe care îl învinovăţeşti dintr-un motiv oarecare, poţi schimba această situaţie prin practicarea recunoştinţei. Recunoştinţa îmbunătăţeşte în mod magic orice relaţie dificilă, indiferent dacă este vorba de soţ sau de soţie, de un frate sau de o soră, de un fiu sau de o fiică, de un partener de afaceri, de un şef, de un client, de un coleg, de socri, părinţi, prieteni sau vecini.

Aproape inevitabil, atunci când ne aflăm într-o relaţie dificilă sau într-o situaţie care ne irită, noi nu îi suntem recunoscători celeilalte persoane. Dimpotrivă, o învinovăţim pentru toate problemele pe care le are relaţia noastră cu ea, iar învinovăţirea exclude din start recunoştinţa. Din păcate, această atitudine nu poate conduce niciodată la îmbunătăţirea relaţiei, şi nici a vieţii în ansamblul ei. De fapt, cu cât învinovăţim mai mult pe altcineva, cu atât mai dificilă devine relaţia noastră cu acea persoană şi cu atât mai mult se înrăutăţeşte viaţa noastră la modul general. Indiferent dacă este vorba de o relaţie curentă sau de una din trecut, atât timp cât avem sentimente negative faţă de o altă persoană, noi putem elimina aceste sentimente prin practicarea
recunoştinţei. De ce merită să facem acest lucru?
„Cramponarea de starea de mânie este ca şi cum ai ţine în mână un cărbune aprins cu intenţia de a-l arunca în altcineva; tu eşti cel care se arde.”
GAUTAMA BUDDHA
Metaforic vorbind, sentimentele negative faţă de altcineva îţi ard propria viaţă, transformând-o în cenuşă. Din fericire, recunoştinţa poate elimina aceste sentimente!
Spre exemplu, dacă ai un fost partener de viaţă cu care nu te înţelegi,
dar de care eşti legat prin intermediul copiilor, priveşte-le acestora feţele şi gândeşte-te că ei nu ar fi venit pe lume dacă nu ar fi existat fostul tău partener de viaţă. Vieţile copiilor tăi reprezintă unul din cele mai preţioase daruri pe care le-ai primit. Priveşte-i şi mulţumeşte-i în sinea ta fostului tău partener în fiecare zi a vieţii tale! În acest fel, nu numai că vei reinstaura pacea şi armonia în relaţia ta cu el, dar prin exemplul tău personal le vei preda copiilor tăi cea mai importantă lecţie a vieţii: cea a recunoştinţei.
În mod similar, dacă suferi din cauza destrămării unei relaţii sau din cauza încheierii ei prin decesul partenerului, te poţi folosi de puterea magică a recunoştinţei pentru a-ţi transforma durerea. Într-adevăr, recunoştinţa transformă în mod magic durerea în vindecare şi fericire, mai rapid decât orice alt factor.

Aşadar, lecţia magică de astăzi constă în a căuta un cărbune aprins
care îţi macină viaţa şi în a-l transforma literalmente în aur curat prin
intermediul recunoştinţei! Cu alte cuvinte, alege o relaţie dificilă,
problematică sau destrămată, pe care doreşti să o vindeci. Nu contează
dacă persoana respectivă se mai află în viaţa ta sau a dispărut din
aceasta.
Fă în scris o listă cu zece lucruri pentru care te simţi recunoscător
persoanei în cauză. Aminteşte-ţi de întregul tău istoric cu ea şi enumără zece calităţi deosebite ale sale sau zece lucruri bune de care ai avut personal parte în urma relaţiei cu ea. În acest scop, cel mai bine este să îţi aduci aminte de perioada de dinaintea deteriorării sau destrămării relaţiei. Dacă relaţia cu persoana respectivă nu a fost niciodată armonioasă, fă un efort şi încearcă să descoperi zece aspecte pozitive ale sale. Gândeşte-te că nu există om fără calităţi.
Această tehnică magică nu îşi propune să stabilească cine a avut dreptate şi cine a greşit. Indiferent ce ţi-a făcut sau ce ţi-a spus persoana în cauză, tu îţi poţi vindeca relaţia cu ea, scop în care aceasta nici măcar nu trebuie să fie prezentă.
Chiar şi cea mai dificilă relaţie conţine un anumit filon de aur, iar dacă doreşti să îţi îmbogăţeşti viaţa, va trebui să găseşti acest aur. De îndată ce descoperi un grăunte de aur, notează-l în scris. Adresează-te persoanei pe numele ei şi exprimă-ţi recunoştinţa faţă de ea:
________Numele persoanei, îţi sunt recunoscător pentru__pentru ce____.
Exemplu:
Paul, îţi sunt recunoscătoare pentru timpul petrecut împreună. Deşi căsnicia noastră s-a încheiat, am învăţat foarte multe lucruri de la tine. De aceea, la ora actuală mă simt mult mai înţeleaptă şi mă folosesc de
această cunoaştere în cadrul noilor mele relaţii.
Paul, îţi sunt recunoscătoare pentru tot ce ai făcut pentru ca mariajul nostru să funcţioneze. La urma urmelor, am fost căsătoriţi timp de zece ani, ceea ce înseamnă că ai încercat.
Paul, îţi sunt recunoscătoare pentru copiii noştri. Nu aş putea avea parte de bucuria pe care aceştia mi-o oferă zilnic dacă nu ai fi existat tu.
Paul, îţi sunt recunoscătoare pentru faptul că ai muncit din greu ca să întreţii această familie, în timp ce eu stăteam acasă pentru a avea grijă de copii, ţi-ai asumat o mare responsabilitate, căci am depins cu toţii de
tine. Pentru toate acestea, îţi mulţumesc.
Paul, îţi sunt recunoscătoare pentru toate momentele preţioase pe care le-am petrecut împreună cu copiii noştri în timp ce aceştia creşteau. I-am văzut cum au învăţat să meargă şi să vorbească, în timp ce tu nu ai avut această şansă.
Paul, îţi sunt recunoscătoare pentru sprijinul pe care mi l-ai acordat în perioada dificilă în care am pierdut pe cineva drag.
Paul, îţi sunt recunoscătoare pentru momentele în care am fost bolnavă, iar tu ai făcut tot ce ţi-a stat în puteri pentru a avea grijă de mine şi de copii.
Paul, îţi sunt recunoscătoare pentru clipele minunate pe care le-am petrecut împreună cu tine, şi au fost destule.
Paul, îţi sunt recunoscătoare pentru că ai acceptat să îţi asumi în continuare responsabilităţile părinteşti faţă de copiii noştri.
Paul, îţi sunt recunoscătoare pentru susţinerea ta financiară şi pentru că îţi faci timp să te ocupi de copii. Ştiu că aceştia înseamnă la fel de mult pentru tine cum înseamnă pentru mine.
Dacă ai terminat de întocmit lista celor zece motive de recunoştinţă, ar trebui să te simţi deja mult mai bine în legătură cu persoana respectivă. Apogeul este dispariţia oricăror resentimente faţă de ea, pe care trebuie să o urmăreşti cu orice preţ, căci ele îţi fac rău ţie, nu celuilalt. De aceea, dacă simţi nevoia, poţi repeta acest exerciţiu şi în
zilele următoare, până când ajungi să nu mai simţi niciun resentiment faţă de cealaltă persoană.
Dacă te foloseşti de puterea magică a recunoştinţei pentru a-ţi îmbunătăţi o relaţie curentă, vei vedea cum aceasta se transformă în mod miraculos chiar sub ochii tăi. Este suficientă o singură persoană pentru a transforma o relaţie prin intermediul recunoştinţei, dar cele
mai mari beneficii le obţine întotdeauna ea.

Dacă aplici această tehnică pentru o relaţie din trecut cu o persoană
cu care nu mai eşti în contact, nu numai că te vei umple de pace şi de fericire, dar vei vedea cu ochii cum relaţiile tale actuale (cu alte
persoane) se îmbunătăţesc în mod magic.
Pe viitor, în cazul în care constaţi că o relaţie începe să se deterioreze, aminteşte-ţi să aplici pe loc această tehnică magică. În acest fel, vei neutraliza problemele înainte să fie prea târziu şi vei asista la
amplificarea magiei în relaţia şi în viaţa ta.
TEHNICA MAGICĂ NUMĂRUL 15
Vindecă-ţi relaţiile într-o manieră magică
■ 1. Enumeră Binecuvântările din viaţa ta: fă o listă cu zece
binecuvântări. Notează alături de ele şi motivele pentru care te simţi
recunoscător. Reciteşte apoi lista, iar după fiecare binecuvântare spune
mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc cu o intensitate cât mai mare a
trăirii.
■ 2. Alege o relaţie dificilă, problematică sau destrămată, pe care
doreşti să o vindeci.
■ 3. Fă în scris o listă cu zece lucruri pentru care te simţi
recunoscător persoanei în cauză. Adresează-te persoanei pe numele ei şi
exprimă-ţi recunoştinţa faţă de ea: „Numele persoanei, îţi sunt
recunoscător pentru ____pentru ce?__”.
■ 4. Înainte de culcare, ia în mână Piatra Magică şi rosteşte cuvântul
magic mulţumesc, exprimându-ţi astfel recunoştinţa pentru lucrul cel
mai bun care ţi s-a întâmplat în ziua respectivă.
