Adu magia in viata TA !(24)-ziua 20

Ziua 20 MAGIA INIMII

„Recunoştinţa este memoria inimii.” JEAN-BAPTISTE MASSIEU (1743 – 1818)
Activist al Revoluţiei Franceze
Cred că ţi-ai dat seama până acum că indiferent de tehnica magică practicată, scopul este să simţi cât mai intens starea de recunoştinţă.
Datorită legii atracţiei, atunci când îţi amplifici starea lăuntrică de recunoştinţă, motivele de recunoştinţă din lumea exterioară se amplifică la rândul lor.
Dacă vei practica recunoştinţa o perioadă suficient de lungă de timp, vei ajunge să o simţi din ce în ce mai profund în inima ta. Scopul tehnicii magice de astăzi este să scurteze această perioadă şi să te ajute să simţi această stare foarte intensă de recunoştinţă chiar acum.


Tehnica intitulată Magia Inimii îşi propune aşadar să amplifice intensitatea sentimentului de recunoştinţă prin focalizarea minţii asupra inimii atunci când rosteşti cuvântul magic mulţumesc.
Cercetările ştiinţifice au arătat că atunci când mintea se concentrează asupra inimii pentru a simţi sentimentul de recunoştinţă, pulsul acesteia devine mult mai armonios, fapt care contribuie la îmbunătăţirea masivă a sistemului imunitar şi a stării de sănătate. În acest context, îţi poţi imagina cu uşurinţă puterea Magiei Inimii. La început vei avea nevoie de puţină practică pentru a obţine rezultate optime, dar te asigur că merită efortul. În scurt timp vei deprinde tehnica, şi ori de câte ori o vei practica, sentimentul recunoştinţei tale va creşte exponenţial.
Pentru a practica Magia Inimii, focalizează-ţi atenţia şi mintea asupra zonei inimii, în interior sau în exterior, nu contează prea mult. Fă acest lucru cu ochii închişi, căci acest lucru te va ajuta să te concentrezi mult mai bine. Astfel focalizat, începe să repeţi cuvântul magic mulţumesc.
Dacă ai apucat să practici de câteva ori nu vei mai avea nevoie să închizi ochii, dar ca regulă generală vei simţi o recunoştinţă mult mai intensă cu ochii închişi. Există câteva „trucuri” pe care le poţi practica pentru a deprinde mai uşor Magia Inimii. Spre exemplu, îţi poţi aşeza mâna dreaptă pe piept, fapt care îţi va ajuta mintea să se focalizeze mai uşor asupra inimii în timp ce repeţi cuvântul magic mulţumesc. Alternativ, îţi poţi imagina că acest cuvânt este rostit de inima ta, nu de minte.


Reciteşte Lista celor Zece Dorinţe Principale şi practică Magia Inimii pentru fiecare din acestea. În acest scop, citeşte în sinea ta sau cu voce tare fiecare dorinţă de pe listă, iar la sfârşit închide ochii, focalizează-ţi mintea asupra zonei inimii şi repetă cuvântul magic mulţumesc de mai multe ori, fără să te grăbeşti. Nu uita să aplici şi „trucurile” de mai sus, în cazul în care consideri că acestea te pot ajuta. Prin practicarea Magiei Inimii pentru fiecare dorinţă din listă, nu numai că îţi vei amplifica la modul general sentimentul recunoştinţei, dar ţi-l vei amplifica inclusiv
pentru îndeplinirea principalelor tale dorinţe.
Continuă să practici în mod regulat Magia Inimii asupra dorinţelor tale dacă doreşti să le accelerezi împlinirea, dar şi ori de câte ori repeţi cuvântul magic mulţumesc cu o altă ocazie. Este suficient să aplici această tehnică de două ori pe zi pentru a-ţi amplifica simţitor fericirea şi pentru ca viaţa ta să devină cu adevărat magică.
Dacă vei practica de câteva ori Magia Inimii, vei simţi o amplificare uriaşă a profunzimii sentimentelor tale de recunoştinţă, iar adevăratele efecte magice ale acesteia depind întotdeauna de profunzimea sentimentelor. Cu alte cuvinte, cu cât sentimentele tale de recunoştinţă vor fi mai intense, cu atât mai mare va fi abundenţa din viaţa ta.
Primele indicii fizice că ţi-ai amplificat sentimentul recunoştinţei pot fi senzaţiile de furnicături în zona inimii sau fiorii de fericire care îţi străbat întregul corp. Este posibil ca ochii să ţi se umple de lacrimi sau să ţi se facă pielea de găină. Adevăratul semn al succesului este însă starea profundă de fericire şi de pace interioară pe care o vei simţi, care va depăşi tot ce ai simţit vreodată până acum!


TEHNICA MAGICĂ NUMĂRUL 20 Magia Inimii

■ 1. Enumeră Binecuvântările din viaţa ta: fă o listă cu zece binecuvântări. Notează alături de ele şi motivele pentru care te simţi recunoscător. Reciteşte apoi lista, iar după fiecare binecuvântare spune mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc cu o intensitate cât mai mare a trăirii.
■ 2. Focalizează-ţi atenţia şi mintea asupra zonei inimii.
■ 3. Închide ochii şi începe să repeţi cuvântul magic mulţumesc, continuând să îţi păstrezi focalizarea.
■ 4. Reciteşte Lista celor Zece Dorinţe Principale şi practică MagiaInimii pentru fiecare din acestea, în acest scop, citeşte în sinea ta sau cu voce tare fiecare dorinţă de pe listă, iar la sfârşit închide ochii, focalizează-ţi mintea asupra zonei inimii şi repetă cuvântul magic mulţumesc de mai multe ori, fără să te grăbeşti.
■ 5. Înainte de culcare, ia în mână Piatra Magică şi rosteşte cuvântul magic mulţumesc, exprimându-ţi astfel recunoştinţa pentru lucrul cel mai bun care ţi s-a întâmplat în ziua respectivă.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: