Adu magia in viata TA !(27)-ziua 23

Ziua 23 AERUL MAGIC PE CARE ÎL RESPIRI

„Este foarte posibil să ieşi la o plimbare în aerul proaspăt al dimineţii şi să te întorci o altă persoană – fermecat, încântat.” MARY ELLEN CHASE (1887 – 1973) Educatoare şi scriitoare
Dacă cineva mi-ar fi spus cu câţiva ani în urmă să fiu recunoscătoare pentru aerul pe care îl respir, aş fi zis că este nebun. Mi-ar fi fost imposibil să înţeleg de ce ar trebui să fie cineva recunoscător pentru aerul pe care îl respiră.
Pe măsură ce viaţa mea s-a schimbat ca urmare a aplicării recunoştinţei, multe lucruri care înainte mi se păreau de la sine înţelese şi la care nu mă gândeam niciodată au început să mi se pară pur şi simplu miraculoase. Ochii mei s-au deschis şi au început să vadă într-o altă lumină miracolul vieţii şi al creaţiei, iar mintea mea nu a mai fost
focalizată exclusiv asupra problemelor mărunte ale vieţii mele de zi cu zi.


După cum spunea marele savant Newton: „Atunci când privesc sistemul solar, constat că Pământul se află la distanţa cea mai potrivită de Soare pentru a primi cantitatea de lumină şi de căldură necesară vieţii. Acest lucru nu poate fi întâmplător.”
Aceste cuvinte m-au făcut să mă gândesc din ce în ce mai mult la imaginea de ansamblu, nu doar la mica mea viaţă. Cu siguranţă, nu poate fi o întâmplare faptul că Pământul este înconjurat de o atmosferă protectoare, dincolo de care nu există aer sau oxigen. Nu poate fi un accident faptul că plantele furnizează în permanenţă oxigenul de care are nevoia atmosfera Pământului pentru a se reface. Nu poate fi un
simplu „noroc” faptul că sistemul nostru solar este plasat atât de perfect în galaxie şi că orice altă poziţie ar fi făcut imposibilă viaţa din cauza radiaţiilor cosmice. Există mii de parametri şi de raporturi care susţin viaţa pe Pământ. Chiar şi cele mai infime diferenţe ar fi făcut imposibilă această viaţă. Este greu de crezut că acest lucru este accidental.
Dimpotrivă, întreaga creaţie pare special concepută şi perfect aranjată pentru noi!
Dacă înţelegem că aceste lucruri nu sunt întâmplătoare şi că echilibrul celor mai microscopice elemente care alcătuiesc Pământul se află într-o armonie perfectă cu unicul scop de a ne susţine pe noi, este imposibil să nu ne umplem de o recunoştinţă profundă. Într-adevăr, întreaga viaţă a fost special concepută pentru a ne susţine pe noi!
Aerul magic pe care îl respirăm nu reprezintă un, accident sau un moft al naturii. Dacă ne gândim la vastitatea enormă a Universului şi la toate procesele infinite care trebuie să aibă loc pentru ca noi să putem respira, banalul proces al respiraţiei „ne taie literalmente respiraţia”!
În mod normal, noi respirăm de nenumărate ori pe zi, dar nu ne gândim niciodată la faptul că Pământul ne furnizează în permanenţă aerul de care avem nevoie.
Oxigenul reprezintă unul din cele mai importante elemente de care avem nevoie, hrănind fiecare celulă a noastră, astfel încât noi să ne putem continua viaţa. Cel mai preţios dar al vieţii este aerul pe care îl respirăm, căci fără el niciun om nu ar putea rezista mai mult de câteva minute.
Adevărata abundenţă supremă se revărsa asupra noastra abia atunci când devenim recunoscători pentru fiecare răsărit de soare, pentru fiecare copac, pentru oceane, pentru roua de pe firele de iarbă, pentru viaţa şi pentru oamenii din ea. Atunci când ajungem să ne simţim cu adevărat recunoscători pentru cele mai preţioase daruri ale vieţii şi ale naturii, cum ar fi aerul magic pe care îl respirăm, noi atingem unul din cele mai profunde nivele ale recunoştinţei, căruia îi corespunde o abundenţă
absolută.
De aceea, sarcina pe care o ai astăzi este să te gândeşti la aerul minunat pe care îl respiri. Devino în mod deliberat conştient de cinci respiraţii succesive. Simte cum aerul îţi umple plămânii şi bucuria pe care ţi-o aduce expiraţia. Fă acest lucru de mai multe ori în decursul zilei, şi după fiecare set de respiraţii rosteşte cuvintele magice:
„Mulţumesc pentru aerul magic pe care îl respir”. Umple-te cu o recunoştinţă cât mai sinceră pentru nepreţuitul dar al aerului dătător de viaţă!
Cel mai bine este să practici această tehnică în aer liber, astfel încât să apreciezi mai uşor prospeţimea sublimă a aerului pe care îl respiri, dar dacă nu poţi face acest lucru, tehnica funcţionează şi în interior. Poţi respira conştient cu ochii închişi sau deschişi, în timp ce mergi, în timp ce aştepţi la o coadă sau în orice alt moment doreşti. Ceea ce contează este să devii conştient de mişcarea aerului care pătrunde în plămânii tăi şi iese din aceştia. Respiră cât mai natural, căci această tehnică magică nu depinde de felul în care respiri, ci de recunoştinţa pe care o simţi faţă de aerul respirat.
O variantă a tehnicii constă în a-ţi imagina că inspiri recunoştinţă, nu doar aer, lăsându-te umplut de aceasta cu fiecare inspiraţie. Învăţăturile din vechime afirmă că atunci când omul devine profund recunoscător pentru aerul pe care îl respiră, recunoştinţa sa atinge un nou nivel de putere, iar el devine un veritabil alchimist, care îşi poate transforma orice aspect al vieţii în aur curat!

TEHNICA MAGICĂ NUMĂRUL 23 -Aerul magic pe care îl respiri

  1. Enumeră Binecuvântările din viaţa ta: fă o listă cu zece binecuvântări. Notează alături de ele şi motivele pentru care te simţi recunoscător. Reciteşte apoi lista, iar după fiecare binecuvântare spune mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc cu o intensitate cât mai mare a trăirii.
  2. În decursul zilei de astăzi, devino de cinci ori conştient în mod deliberat de aerul pe care îl respiri. Trage aer în piept de cinci ori, simte cum aerul îţi umple plămânii şi bucuria pe care ţi-o aduce expiraţia.
  3. După fiecare set de respiraţii, rosteşte cuvintele magice: Mulţumesc pentru aerul magic pe care îl respir. Umple-te cu o recunoştinţă cât mai sinceră pentru nepreţuitul dar al aerului dătător de viaţă!
  4. Înainte de culcare, ia în mână Piatra Magică şi rosteşte cuvântul magic mulţumesc, exprimându-ţi astfel recunoştinţa pentru lucrul cel mai bun care ţi s-a întâmplat în ziua respectivă.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: